Noduri gordiene de desfacut

Scoala Vietii

Şcoala vieţii nu ajută/ Niciodată, nici un pic, /Dacă viaţa-i petrecută / Fără a-nvăţa nimic.

Invata de la scoala vietii!

Odiseea Umana

Pentru că oamenii nu puteau să-și explice viața, au inventat timpul. Dar acest lucru nu a făcut decât să-i îmbătrânească și mai mult. Această invenție i-a pus față-n față cu moartea. Un adevăr crud și care i-a speriat într-atât, încât și-au folosit imaginația pentru a inventa lumi dincolo de moarte, divinități care domnesc peste aceste lumi, ficțiuni care i-au dus pe drumuri total greșite. Pentru a nu se mai privi tot timpul în ochi cu moartea, au inventat cultura

Calea catre umanitate

Job vs. timp liber

Oamenilor le place să se distreze, nu? Cu toate acestea, viața nu înseamnă doar distracție. Din fericire, iţi poti organiza viața, astfel încât să ai mai mult timp liber și un pic de relaxare. Haideți să vedem cum putem face asta!

Castiga timp liber

Punguta cu doi bani

Punguţa cu cei doi bani ai ei reprezintă în esenţă principiul unic sau polaritatea universală, cunoscută prin două principii opuse dar în acelaşi timp complementare: plus – minus, spirit – materie. Atunci când echilibrul polar este perturbat, în favoarea unuia dintre principii, urmează imediat revenirea celuilalt într-o continuă luptă pentru restabilirea echilibrului iniţial.

Gaseste-ti echilibrul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *